VIDEO | Gheorghiță: În țările din Vest, unde rata de vaccinare este mare s-au evitat cu până la 90% din decesele așteptate. În România am evitat 20% din decese

Publicat: 26/11/2021, 21:17
Actualizat: 26/11/2021, 22:40

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat vineri la B1TV, că o analiză publicată recent de OMS care arată că în urma vaccinării împotriva Covid-19 s-au evitat peste 50% din decesele estimate. De asemenea, el a precizat că datele la acest moment ne arată că în țările cu o rată de vaccinare mică, gradul de mortalitate este unul foarte ridicat.

„Mesajul e evident: cu cât rata de vaccinare e mai mică, cu atât numărul estimat de decese și numărul de decese care apare în viața reală e mai mare. De altfel, e o analiză publicată recent de OMS care arată că, de la debutul campaniei de vaccinare în Europa și până acum, s-au evitat ca urmare a campaniei de vaccinare peste 50% din decesele estimate”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Medicul a afirmat că sunt țări în vestul Europei unde s-au evitat prin vaccinare cu până la 90% din decesele așteptate, în timp ce în România, unde rata de vaccinare este în continuare foarte scăzută, au fost evitate numai 20% din decesele așteptate.

„Dacă ne uităm la diferența de vaccinare între țările din vestul Europei și România, vedem că sunt țări care au reușit să evite peste 80 – 85% chiar 90% din decesele așteptate, în timp ce noi, în România, am reușit să evităm 20% din decesele așteptate De ce? Pentru că avem o rată insuficientă de vacinare. Suntem la circa 40% rată de vaccinate cu prima doză din populația totală și ne apropiem ușor de 50% rată de vaccinare la populația adultă. Pentru varianta Delta e insuficient”, a spus Gheorghiță.

El a precizat că state precum, Austia, Franța, Germania, care nu au o rată de vaccinare de peste 90% se confruntă cu probleme în gestionarea infectărilor cu varianta Delta.

Sunt state ca Austia, Franța, Germania, cu rată de vaccinare 65 – 70%, care nu rueșesc să controleze răspândirea virusului. Pentru varianta Delta e nevoie de o rată de peste 90 – 95%, exact ca în rujeolă”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

România a înregistrat în ultimele 24 de ore 1.958 de cazuri noi de COVID-19, informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

De asemenea, față de bilanțul anterior, au fost raportate 160 de decese, dintre care 45 anterioare intervalului de referință.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce scrisul de mână este mai bun pentru memorie?
×